• Articole
  • 24.10.2019

Auzul este esenţial pentru abilitatea copiilor de a învăţa. Chiar din pântec, copilul începe să recunoască sunete cum ar fi cele ale bătăilor inimii mamei sale iar din prima lor zi de viaţă încep să dezvolte abilităţi şi cunoştinţe datorită vorbirii şi datorită sunetelor din mediul înconjurător. Este absolut uimitor cât de mult depindem de sunete în viaţa de zi cu zi; chiar şi cele mai grele sarcini devin mai uşoare prin simpla noastră abilitate de a auzi. Pentru copii însă auzul este un element cheie în dezvoltarea personală, iar fără el va întâmpina diverse provocări în multe aspecte ale vieţii.

Copiii depind de sunet mult mai mult decât adulţii întrucât ei se află pe o curbă abruptă a procesului de învăţare. Din momentul în care se nasc, copiii trebuie să înveţe nu doar să umble, să mănânce sau să îşi exprime emoţiile ci şi să vorbească iar apoi toate abilităţile ce sunt predate în şcoală cum ar fi să citească şi să scrie. Învăţarea este mult mai uşoară dacă auzi ceea ce îţi este predat – atât direct cât şi indirect. Auzul slab afectează abilitatea copilului de a se dezvolta prin învăţare incidentală. De asemenea ei devin obosiţi mult mai repede din cauza efortului depus în a înţelege lumea din jur iar interacţiunea lor cu ceilalţi poate să sufere de asemenea.

Primul pas în ajutorarea copilului cu probleme de auz este identificarea problemei. Cea mai bună cale de identificare a problemei este cunoaşterea semnelor.

Semnele cele mai uzuale ale problemelor auditive indiferent de vârstă sunt:

● Nu poate urmări sunetele şi direcţia lor
● Nu răspunde atunci când i se vorbeşte
● Nu înţelege întrebările şi nu răspunde corespunzător
● Este neatent
● Întârzie în dezvoltarea limbajului
● Are dificultăţi în interacţiunile sociale
● Este frustrat
● Are performanţe academice slabe
● Măreşte volumul diferitelor dispozitive 

Dacă suspectaţi că copilul Dvs. ar putea avea o pierdere auditivă, vă recomandăm să consultaţi un specialist pentru îndrumarea potrivită vârstei copilului în vederea efectuării unui test auditiv.

Această pagină web foloseşte cookie-uri pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare şi a asigura funcţionalităţi adiţionale! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Politica de confidenţialitate