• Articole
  • 16.07.2019

Știați că utilizarea bețișoarelor de vată sau a oricărui alt tip de bețișoare pentru urechi vă poate face mai mult rău decât bine deoarece acestea pot împinge cerumenul mai adânc în canalul auditiv și riscați să răniți timpanul? Totodată, bețișoarele îndepărtează și uleiurile naturale produse de către canalul auditiv, necesare sănătății acestuia.

Cerumenul este produs în canalul auditiv extern și în mod natural se deplasează spre exterior. Însă dacă îl împingeți înăuntru cu ajutorul bețișoarelor, acesta va intra mai adânc decât ar trebui. Astfel, poate duce cu el bacterii în adâncul canalului auditiv, acolo unde pielea este fină și fragilă.

Cum scoatem atunci cerumenul din ureche?

Nicicum. Urechile noastre sunt create în așa fel încât să îndepărteze cerumenul în mod natural. Unul dintre scopurile cerumenului este să capteze orice corp străin și invaziv intrat în canalul auditiv și să îl îndepărteze, cum ar fi fire de păr, praf sau chiar piele moartă. Este parte vitală a procesului de autocurățare a canalului auditiv, ce funcționează asemănător cu o bandă rulantă.

Uneori, urechile noastre pot produce mai mult cerumen. Purtătorii de proteze auditive sau de căști cunosc acest fenomen. Acesta se întâmplă deoarece aceste instrumente blochează canalul auditiv, blocând drumul natural al cerumenului. Consultați un medic ORL-ist dacă suspectați că aveți un dop de cerumen sau dacă considerați că urechea Dvs. produce prea mult cerumen.

Această pagină web foloseşte cookie-uri pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare şi a asigura funcţionalităţi adiţionale! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Politica de confidenţialitate